Echipa Clarfon Diagnosticul surdităţii la copil merită o atenţie specială, deoarece scăderea de auz, dacă apare în prima copilărie sau la naştere, riscă să producă modificări profunde în dezvoltarea intelectuală şi psihologică a individului.
Alterarea funcţiei auditive la copii produce tulburări în orientarea acestuia în mediul înconjurător, dar mai ales dificultăţi în a participa la activităţile specifice vârstei sale.
Surditatea (hipoacuzia) copilului se manifestă în principal prin semne generale care trebuie cunoscute de către familie. Acestea sunt reprezentate prin tulburări de limbaj, tulburări de dezvoltare intelectuală şi tulburări psihoafective. Un copil care este surd, nu poate acumula bagajul de cuvinte necesar vorbirii şi nu-şi formează automatismele nervoase necesare limbajului. Defecţiunea de vorbire este cu atât mai severă cu cât surditatea copilului se instalează mai devreme.
Surdităţile congenitale şi cele apărute după naştere, până la vârsta de 2-3 ani, care este vârsta de însuşire a limbajului, produc surdomutitate. În lipsa audiţiei, care este suportul unei anumite forme de gândire, copiii surzi nu-şi pot forma şi dezvolta gândirea conceptuală, lipsindu-le reprezentarea acustică a cuvintelor vorbite. Copilul surd are un sentiment de izolare, evenimentele la care asistă i se par incoerente, de neînţeles pentru el, anturajul i se pare ostil şi străin. Testarea auzului cu aparatura specială din spitale permite stabilirea tipului de surditate.
Screening-ul auzului la nou-născuți este singura metodă prin care se poate depista activ hipoacuzia chiar din prima lună de viață. În somnul natural al copilului se pot face teste audiologice obiective automate (otoemisiuni acustice-OEA si potentiale auditive-PEA) prin care se identifică copiii cu auz normal sau apare suspiciunea de hipoacuzie.Testele sunt complet neinvazive, neiradiante și durează între 5-20 minute. După vârsta de 7 ani, testarea poate consta in efectuarea unei audiograme- pentru verificarea parametrilor acustici normali.
O latură importantă a terapiei este reprezentată de reeducarea în centre speciale, mai ales în sensul câștigării sau menținerii limbajului, rezultatele depinzând de o bună colaborare între logoped și orl-ist. Unele cazuri pot beneficia de tratament medicamentos sau chirurgical, iar în alte situații protezarea aditivă sau implantul cohlear pot compensa funcția auditivă în raport cu indicația orl-ist-ului.
Rezultate bune se obțin când părinții se prezintă la medic cu copilul după primele semne care pot sugera o scădere a auzului.
Laura Mihale
Audiolog
Clarfon S.A
