În cele ce urmează, vă oferim detalii despre ce înseamnă diagnosticul de hipoacuzie, cum se clasifică și de ce apare.

Cauzele pot fi multiple, unele dintre ele se pot vindeca sau ameliora medicamentos sau chirurgical, altele au nevoie de protezare auditivă.

Este important să vă prezentați la medic imediat ce observați o scădere a auzului, mai ales dacă aceasta a aparut brusc!

Hipoacuzia (scăderea auzului) va fi investigată de medicul dumneavoastra printr-un examen clinic ORL dar și cu ajutorul unor examene paraclinice cum ar fi audiometria, imedansmetria, potențialele evocate auditive și dacă este nevoie cu ajutorul examinării RMN sau CT.

Hipoacuzia doare?

Hipoacuzia nu te doare, dar uneori – sunt multe cazuri descrise în statistica medicală – îţi năruie viaţa, ducând în cele mai grave cazuri, la paroxism . Ţiuitul, vâjâielile permanente, pierderea capa­cităţii de coordonare în spaţiu, nu permit celui care suferă să se concentreze şi să ducă la bun sfârşit acti­vităţile cotidiene, îl izolează social. Indiferent de cau­zele care o provoacă (ereditare, inflamatoare, disfunc­ţii ale unor organe), hipoacuzia, fie şi parţială, afectează psihicul, produce neîncredere în forţele proprii, irascibilitate, naşte idei de inferioritate.

Mult rău fac şi zgomotele profesionale, industriale, dar şi petardele, muzica dată la maximum, gălăgia traficului rutier.

Hipoacuzia poate fi:

– ușoară  (între 30-50 dB)
– moderată (între 50-70 dB)
– accentuată sau profundă (între 70-90 dB)
– resturi auditive (peste 90 dB)

– cofoza (gr. kophos – surd) sau anacuzie (inexcitabilitate cohleara sau surditate totală)

Simptomul de Hipoacuzie poate fi unilaterală sau bilaterală (egală sau inegală)